Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuata de un profesionist contabilcompetent si independent asupra situaţiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii uneiopinii motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei sisituatiei financiare precum si a rezultatelor (performantelor) obtinute de aceasta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examineaza(verifică) si certifica în totalitatea lor situatiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusivactivitati si operatii specifice intreprinderii auditate, in virtutea unor dispozitii legale (legeacontabilitatii, legea societatilor comerciale, legea pietelor de capital etc.), ca urmare amandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (actionari, asociati).
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
Orice definitie a auditului statutar trebuie să tina cont de nevoile si asteptarile utilizatorilor, in masura in care acestea suntrezonabile, precum si de capacitatea auditorului statutar de a raspunde acestor nevoisiasteptari.
Nevoile si asteptarile utilizatorilor pot fi considerate rezonabile,dacă:
· sarcinile au fost descrise de lege;
· există persoane interesate care doresc să plăteasca pentru serviciile respective;
· continuitatea exploatarii si solvabilitatea firmei;
· existenţa unor fraude;
· respectarea de catre firmă a obligatiitor sale legale;
· comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de media si problemelesociale.
Auditul statutar (legal) se inscrie, prin definitie, intr-un cadru stabilit de lege si isi are originea in legea societatilor comerciale; numai in acest context auditorul – denumit comisar de conturi,auditor statutar, cenzor – exercita o misiune de audit in aplicarea textelor legale.
Unele legislatii naţionale obligă anumite societati comerciale la desemnarea unuia sau mai multor auditori. Ceea ce caracterizeaza un auditor statutar (legal) de auditul contractual se referă la:
a) Numirea auditorului statutar (legal) se face de catre adunarea generala a actionarilor sauasociatilor. Aceasta inseamna că auditorul statutar este numit de catre detinatorii de capital aisocietăţii; intr-un anumit fel inseamna ca auditorul statutar este in serviciul actionarilor carora le aduce o securitate relative asupra situaţiilor financiare ale societătilor lor.
b) Orice auditor statutar e mandatat, de regula, pentru o durata de 5 -7 ani; rezulta camisiunea de audit de baza este o misiune plurianuala, ceea ce permite auditorului sa progreseze in cunoasterea intreprinderii si sa abordeze in mod privilegiat anumite aspecte specifice.
c) Auditorul statutar emite in toate cazurile un raport de audit
care are un conţinut strictnormat, el neputand să „inventeze” unalt mod de raportare.
d) Auditorului statutar ii este specifică o anumita
conduită deontologică
precis stabilită princodul etic.
e) Misiunea de audit statutar are un caracter permanent , ceea ce înseamnă că auditorul poateface controale in societati in orice moment al exercitiului; in practice, insa, el se rezuma la 2 sau 3interventii principale, din ratiuni de buget si pentru a nu perturba activitatea intreprinderii, si anume: interventii pentru analiza şi evaluarea controlului intern, pentru inspectia fizica (inventariere) si pentru revizia situatiilor financiare; pentru societatile cotate mari
există o interventie asupra situatiilor financiare semestriale.
f)Auditul statutar se efectueaza numai prin sondaj si deci nu are loc o validare exhaustivă atratamentului contabil al tranzactiilorsi al fluxurilor exercitiului.
g)Auditorul statutar nu poate avea imixtiuni in gestiunea societătii; el păstrează oanumita distanţă si nu poate da sfaturi şi nu poate efectua lucrări care presupun substituireaconducătorilor intreprinderii – client. Dimpotrivă, auditul contractual se realizeaza la cererea unui client si nu în realizarea uneiobligatii legale; obiectivele auditului sunt stabilite prin contract in functie de asteptarile clientuluisi pot fi foarte diferite de la un audit la altul. De exemplu, conducerea unei întreprinderi sau actionarii sai pot solicita un audit financiar-contabil al intreprinderii lor, fiepentru ca ei consideră ca situatiile financiare nu sunt fiabile, fie că vor să aibă o cunoastere aprofundata a situatiei financiare la un moment dat; in acest caz, un cabinet de audit sau de experti contabili aduce o opinie independentă in legatură cu problemele ridicate; tot astfel, cînd un tert doreste să ia o participatie intr-o intreprindere;o societate mamă poate cere unui auditor sau expert contabil sa efectueze un audit la o filiala etc.
O misiune de auditare a situatiilor financiare are ca obiectiv exprimarea de către auditor a uneiopinii potrivit careia situatiile financiare au fost stabilite in toate aspectele lor semnificative,conform unei
referinte contabile identificate
. Pentru a exprima această opinie, auditorul va folosi formula „dau o imagine fidelă „sau „ prezintă în mod sincer, in toate aspectele lor semnificative „care sunt expresii echivalente. Pentru a-si forma o opinie, auditorul reuneste elemente probante necesare pentru a trageconcluzii pe care sa-si fondeze aceastaopinie. Opinia auditorului întareste credibilitatea situatiilor financiare furnizand o asigurare ridicată dar nu absoluta ; asigurarea absolutăin audit nu poate exista, ca urmare a multor factori, cum ar fi:recurgerea la rationament profesional, utilizarea tehnicii sondajului,limitele inerente oricarui sistem contabilside control intern, faptulcă majoritatea informatiilor probante conduc mai mult la deductiidecat la convingeri din partea auditorului. In cadrul unui audit al situatiilor financiare, auditorul, fie ca isi desfasoara misiunea pe baza decontract, fie pe baza unui mandat, trebuie să aplice o metodologie de control care să asigure – spre eosebire de celelalte forme de control – această opinie independentă în mssura sa judece sausăapere in mod egal pe toţi utilizatorii informatiei contabile, pe toti actorii participanti la viaţa economico-sociala dintr-o intreprindere, si anume: actionarii, statul (bugetul),salariatii, bancile, tertii debitori si tertii furnizori etc.